Posts filed under ‘conducatori’

Campanie pentru referendum ?

Am primit sub ușă următorul mesaj + pozele de mai jos:

Stimați concetățeni,

Vă multumesc inca o data pentru increderea pe care mi-ati acordat-o pentru a va reprezenta in functia de Primar.

In aceasta calitate, consider ca e datoria mea sa va scriu in aceste momente cruciale, in care dumneavoastră urmează să decideți destinul României.

Schimbarea guvernării PDL  din primăvara acestui an a marcat  începutul sfârșitului unui regim care a semănat multă suferință în România. Iar rezultatele de la alegerile locale  au confirmat cât de puternică este dorința dumneavoastră de a schimba radical modul de a face politică și administrație în țara noastră.

Mai avem încă un pas și putem face, cu adevărat, schimbarea până la capăt! Referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu  reprezintă pasul decisiv prin care putem schimba în bine viitorul României și al comunității noastre

Traian Băsescu nu v-a întrebat când a tăiat salariile, pensiile, indemnizațiile. Nu v-a întrebat când a desființat peste un milion de locuri de muncă. Nu v-a întrebat când a închis spitalele și școlile. A râs tot timpul fără să-i pese de greutățile pe care le aveți. Acum este rândul dumneavoastră. este ocazia pe care o așteptați de multă vreme. Nu ratati acest moment ! Nu-l lăsați să scape de răspundere. Veniți pe 29 iulie la referendum să votați DA pentru demiterea lui Traian Băsescu! Veniti la vot pentru a face schimbarea pana la capat !

Cu prietenie,

(fără nume, semnătură)

Voteaza legal. Mita si votul ilegal inseamna inchisoare

sesizeaza incalcarea legii. suna la 112

o campanie de informare organizata de Ministerul administratiei si internelor

 

2012-07-24 20 52 092012-07-24 20 52 172012-07-24 20 52 272012-07-24 20 52 31

Anunțuri

24 Iulie 2012 at 17:57 Lasă un comentariu

Pentru Iancu Simion s-a Cerut Eliberarea Pe Cauțiune

2012-07-19 17 34 03

Avocatul Cosmin Bolosin, a cerut astazi pentru clientul său, Iancu Simion- Simi, fostul președinte PDL și primar al orașului Oțelu Roșu, eliberare pe cauțiune. SE pare că valoarea cautiunii ar fi de 50.000 de lei.

detalii aici

19 Iulie 2012 at 14:35 2 comentarii

Ex-primarul din Otelu Rosu a ocupat un intreg imobil cu suita sa de angajati

2012-07-10 00 24 11

"Gura lumii vorbea ca aici locuiesc fostul primar, fostul viceprimar, angajati ai primariei, oameni care nu au nicio legatura cu Otelu Rosu. Am fost curios sa vad daca e asa si, spre stupoarea mea, am gasit un fel de minibuncar, pentru chefuri ale primarului si prietenii acestuia", spune Luca Malaiescu, actualul edil-sef din Otelu Rosu.

detalii aici

9 Iulie 2012 at 21:26 Lasă un comentariu

Fostul şef al PD-L Caraş Severin acuză că s-a vrut distrugerea lui prin dosarul de la DNA

detalii aici

2012-05-26 14 28 22Iancu Simion Simi: Jurj a fost pus de cineva ca să-mi dea banii. Au vrut să mă distrugă. Suntem o familie onorabilă. Eu nu am luat nici un ban de la el, iar soţia mea nu s-a întâlnit în viaţa ei cu el. Cum să dau eu mită când eram secretar general al PD-L şi eram colegi de partid? E problema unora că au plecat la  liberali şi eu am rămas la PD-L. Scopul a fost să-mi distrugă viaţa. Ca preşedinte de filială n-am mai putut să mă ocup de promovarea colegilor din celelalte primării sursa

În una dintre interceptările de la dosar, Anculia îi comanda lui Jurj să-i dea primarului din Oţelu Roşu 15.000 lei  pentru contractul încheiat şi pentru cele care vor urma. “Simi” a cerut banii sub pretextul că pleca în SUA. ”Dă-i 15.000 lei, dă-i în p..a mea, 3.500 euro”, i-a spus Anculia lui Jurj. sursa: PressAlert.ro

În loc să analizeze punctual fiecare caz, Anculia a decis “din pix”, pesediştii fiind eliminaţi automat de la subvenţie. Asta după ce şeful APIA Caraş Severin a sunat şi s-a interesat de fiecare solicitant “„Măi, am în faţă lista cu ăştia care au depus contestaţiile pe 141 că n-or avut punctaj. Eu îţi citesc numele  şi număru’ (numărul casei – n.n.) şi tu îmi spui dacă…şi te întreb dacă-s pedelişti sau pesedişti, care-s de-a noştri: (…) R.Silvia…a lu’ Dan C., adică să se ducă dracu’, nu!? (…) B.Petru…O, grasu’, urâtu’ acela? M..e! (…) C.Ilie? …A, bine, deci îi pretenu nostru ăla! (…) M.Dumitru…Ăla nu-i cu noi, niciodată n-o fost cu noi, dă-l în p… ”. sursa

Sprijinul şi protecţia de care Anculia beneficia din partea şefului PD-L din perioada monitorizată, Sorin Frunzăverde, l-au făcut pe acesta să nu aibă nici o limită în a proteja interesele partidului. După ce un coleg pedelist i-a cerut ajutorul, Anculia a sunat, anul acesta în 20 ianuarie, la Direcţia Agricolă, pe care a condus-o în urmă cu câţiva ani, şi a cerut ca un inspector să-şi vadă de treabă. “Auzi? Iovan acesta, p…ăsta, lucră la tine, la Direcţie? Ia dă-i un telefon şi spune-i să-şi vadă de treaba lui, să nu mai meargă la L., că ştie el de ce! Da. Să-şi bage…Să-şi bage minţile în cap! Că acolo îi primar pedelist . Bine? Că dacă mai sapă ceva şi mănâncă c…, după aia am eu grijă de el! Na, spune-i să-şi vadă de treaba lui”,  a transmis pe un ton autoritar Anculia sursa

sursa: PressAlert.ro

26 Mai 2012 at 11:39 Lasă un comentariu

Simion Iancu – Simi cercetat de DNA pentru dare si luare de mita

Ofiţerii DNA au percheziţionat casa din Glimboca a lui Simion Iancu – Simi, primarul din Oţelu Roşu, fără însă să precizeze ce anume caută.

sursa: argument-cs.ro

Poliţiştii de la DGA şi trupele speciale ale Jandarmeriei au bătut minute-n şir la poarta casei din Glimboca unde locuieşte şeful PDL Caraş Severin, Iancu Simion.

sursa: rtv.net

Perchezitii ale DNA la locuinta lui Iancu Simion, presedintele interimar al PDL Caras-Severin

sursa: StirileProTv.ro

2012-04-26 18 48 59

Primarul din Oţelu Roşu a plecat de acasă sub escorta mascaţilor şi a refuzat să facă orice fel de comentariu. “Simi” a plecat la costum, cu ochelarii în mână, fiind dus la sediul Primăriei din Oţelu Roşu. Procurorii DNA percheziţionează biroul acestuia şi ridică documente.

Primarul din Oţelu Roşu a ajuns la sediul DNA Timişoara pentru audieri, unde era aşteptat de trei avocaţi. Iancu Simion a susţinut că nu ştie de ce a fost ridicat. După ce i-au fost percheziţionate şi casele din Teregova, Anculia a plecat şi el sub escortă spre Timişoara.

sursa & imagine: pressalert.ro

 

Şeful PDL Caraş Severin, directorul APIA şi alţi zece primari, anchetaţi de DNA

Şeful PDL Caraş Severin, Iancu Simion, este anchetat de către procurorii DNA într-un dosar legat de fraudarea subvenţiilor primite de la Comunitatea Europeană, ancheta fiind începută încă din toamna anului trecut, dar şi pentru acuzaţiile de luare şi dare de mită, scrie Pressalert. Alături de acesta mai sunt anchetaţi alţi zece primari, scrie Opinia Timişoarei.

Din primele informaţii, investigaţia procurorilor DNA este legată de fraudarea subvenţiilor primite de la Comunitatea Europeană, ancheta fiind începută încă din toamna anului trecut.

sursa: realitatea.net

Primarul din Otelu Rosu, Iancu Simion, cercetat de DNA pentru dare si luare de mita

La primele ore ale diminetii, procurorii DNA au facut mai multe perchezitii atat la domiciliile lui Iancu Simion, presedinte interimar al filialei PDL Caras Severin si Romica Anculia, seful APIA din Caras cat si la primaria din Teregova.

sursa: stirile proTv

Procurorii DNA, însoţiţi de jandarmi şi mascaţi, au efectuat percheziţii, la Glimboca şi la Oţelu Roşu în legătură cu primarul oraşului de pe Valea Bistrei, Iancu Simion-Simi, care este şi preşedintele PDL Caraş-Severin.

sursa: Caras Online

Ca informaţie de ultim moment, menţionăm că Simion Iancu – Simi a ajuns la DNA Timişoara pentru audieri, unde a fost aşteptat de trei avocaţi, acelaşi lucru întâmplându-se şi cu Romică Anculia.

sursa: argument-cs

Reţinerea lui Simi şi Anculia, cadoul DNA-ului de ziua lui Sorin Frunzăverde (UPDATE)

Astăzi este ziua de naştere a lui Sorin Frunzăverde, fostul prim-vicepreşedinte PDL şi actual vicepreşedinte PNL. În fiecare an, masa şi felicitările s-au ţinut la Camera de Comerţ şi Industrie, unde se întindeau mese ca la pomenile de la ţară.

sursa: argument-cs.ro

Coincidenţa face că mâine este se votează moţiunea de cenzură. În toate momentele grele ale PDL fie moţiuni de cenzură, fie scandaluri cu lideri grei implicaţi, mai mereu a avut loc câte o descindere a procurorilor DNA. La momentul respectiv în presă s-au speculat două variante: fie Puterea foloseşte DNA-ul ca un fel de sperietoare pentru eventualii trădători, fie jocurile la nivel înalt ale procurorilor încearcă să îi slăbească puterea preşedintelui Traian Băsescu.

sursa: dcNews.ro

sursa: domnulePrimar.ro

sursa: jurnalul.ro

Edilii, printre care și primarul din Oțelul Roșu, care este și președinte PDL Caraș Severin, dar și șeful APIA și patronul unei firme de consultanță din Lugoj sunt anchetați într-un caz de fraudare de fonduri europene , dar și de dare și luare de mită.

sursa: europaFm.ro

26 Aprilie 2012 at 15:24 Lasă un comentariu

Documente Primaria Glimboca

Documente:

Program cu publicul:

luni-joi: orele 8 – 12,30

vineri: orele 8 – 12

18 Decembrie 2011 at 00:03 Lasă un comentariu

Mafia fierului vechi din Glimboca – Caras-Severin, protejata de Politia Resita. In numele SC Recycle Group Banat SRL, convoaie de camioane cu zgura de la “Otelu Rosu” pagubesc proprietarul, cu complicitatea institutiilor statului

Cum ar fi ca cineva sa va intre in casa, iar dumneavoastra, proprietarul, sa chemati la fata locului Politia, pentru a surprinde in flagrant hotii cu bunurile pe care le detineti intr-un camion, iar Politia sa intocmeasca, facand pe naiva, doar un proces-verbal, lasandu-i pe hoti sa plece mai departe, in speranta ca, ulterior, vor aduce acte care sa dovedeasca acordul proprietarului de a transporta marfa la un beneficiar cu care dumneavoastra ati agreat tranzactia de bunuri?

In aceeasi situatie, dar la scara ceva mai larga, in sensul ca este vorba de bunurile aflate in proprietatea unei firme, este si SC EDT RECYCLING SRL, proprietara haldelor de zgura de la Glimboca- Caras-Severin, unde se depoziteaza in permanenta resturile ce provin din activitatea combinatului “Otelu Rosu”. Pe scurt, desi exista documente ce atesta ca SC EDT RECYCLING SRL este proprietarul haldelor de zgura, (imobil, materiale, echipamente, deseuri etc), SC RECYCLE GROUP Banat SRL a pus stapanire pe bunurile EDT si pe deseurile de fier si zgura din perimetrul haldelor.

In aceeasi situatie, dar la scara ceva mai larga, in sensul ca este vorba de bunurile aflate in proprietatea unei firme, este si SC EDT RECYCLING SRL, proprietara haldelor de zgura de la Glimboca – Caras-Severin, unde se depoziteaza in permanenta resturile ce provin din activitatea combinatului “Otelu Rosu”. Pe scurt, desi exista documente ce atesta ca SC EDT RECYCLING SRL este proprietarul haldelor de zgura, (imobil, materiale, echipamente, deseuri etc), SC RECYCLE GROUP Banat SRL a pus stapanire pe bunurile EDT si pe deseurile de fier si zgura din perimetrul haldelor.

detalii

25 August 2011 at 16:48 1 comentariu

Articole mai vechi


Introduceți adresa de email pentru a primi ultimele știri despre comuna Glimboca pe email.

Alătură-te altor 342 de urmăritori

Telefoane utile

Pompieri: 0255.530.312
Primărie: 0255.534.378
Poliţia: 0255.534.397
Agent: 0742.101.801
Ajutor: 0765.186.928
Medic: 0744.531.471
Preot: 0721.227.133